Casa cu chilii (40)

biserica-sf-ilie-slanic-moldova1 (1)

 

Nunta

Paradoxal, de la noi până la biserica Sf. Ilie, se coboară… Multe trepte.

Biserica e chiar în parc, la capătul lui dinspre izvoare, într-un loc vizibil din orice parte a parcului te-ai afla. Se coboară, căci, oricât de sus ți-ai zidi casa, către Dumnezeu nu poți înainta decât smerindu-te… Cât de ușoară pare această coborâre, dar cât de greu de înfâptuit!…

În Slănic sunt vreo patru mii de localnici, iar, dintre aceștia, doar mai puțin de jumătate sunt creștini-ortodocși, dar biserica are o vechime de aproape o sută de ani și are istoria ei, împletită cu viața Slănicului, de dinainte și de după instaurarea regimului comunist…

Poate că ne-am aflat de multe ori la hramurile ei, copii fiind. Poate că de Sf. Ilie chiar veneau norii la vale și ploua cu tunete și fulgere, din moment ce îmi amintesc ca maica ne liniștea, explicându-ne, pe înțelesul nostru, că “trece Sf. Ilie cu căruța prin cer”…

La biserica aceasta s-au cununat părinții mei, iar părintele Cartaș,  le-a fost duhovnic toată viața. Tata a fost singurul dintre cei nouă frați care și-a făcut nunta la Slănic, sus, acasă…

A fost o nuntă ca-n povești, care a durat chiar trei zile și trei nopți, iar bucuria acelor zile, deși m-am născut la doi ani după nuntă, o simt mereu… Așa cum, deși tata nu mai e, simt încă dragostea lui pentru mama și dragostea lui pentru noi, la fel de vie ca întotdeauna…

 

Advertisements

One thought on “Casa cu chilii (40)

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s