Casa cu chilii (23)

Din colecția mea de fotografii vechi 8.

Nemira

… nume de fată, după părerea sătenilor bătrâni, de prin Cerdac și Cireșoaia, satele de la intrarea în Slănic-Moldova, personaj de legendă tristă, căci lacrimile acestei fete ar fi dat naștere izvoarelor Slănicului, după pierderea iubitului viitor soț, Șandru, ucis în luptă… sau numele alintat al crivățului, căci venind cu putere dinspre est, aici, in depresiunea Slănicului, vântul acesta sălbatic își potolește puțin din intensitate și suflă mai puțin înspăimântător… Nemir sau Nemer, în versiunea lui maghiară, căci Slănicul este al Moldovei, dar chair la ieșire din stațiune, spre vest, la mijlocului unui podeț, ridicat peste un torent al râului Slanic, se află o linie imaginară,  pe care localnicii o țin bine minte, fosta graniță cu imperiul habsburgic…  Nemira sau chiar numele munților Slănicului și versantului pe care se află și azi casa noastră. Din spatele ei începe pădurea deasă, de brad și foioase, loc încă neinvadat, aproape virgin către punctul lui cel mai înalt,  vârful Pufu.

Pădurea aceasta, cu nume de fată, învăluie Slănicul din toate părțile, iar apropierea ei face ca timpul petrecut aici, curgând altfel, să pară ca aparține unei alte lumi.

De fiecare dată când părăsesc Slănicul, pierd ceva important. Mă cuprinde un sentiment covârșitor de părere de rău și de rușine, ca și cum m-aș furișa din rai. Nu-l poate lecui nimic. Nici înconjurul lumii, cu marile călătorii, niciun alt loc, oricât de ispititor…

Mă întorsesem, de-un Crăciun, din turneu, tocmai din Africa, de la strâmtoarea Gibraltar. Bătusem toată Spania, începând cu Figueras, locul de naștere al lui Dali, al cărui muzeu il vizitasem, ajunsesem până sus, în nord, în Țara Bascilor, apoi, către apus, la La Coruna, coborâsem spre Madrid, vizitasem Escorialul, vizitasem Prado, si iar, mai departe, spre Granada, cântasem la Centrul “Manuel de Falla”, vizitasem Alhambra, care era vizavi, ajunsesem până la Ceuta, pe țărm african, trecând Strâmtoarea Gibraltar… Pe 21 decembrie 1980, făceam încă plajă pe malul Meditaranei, în Marocul Spaniol…

Și totuși, chemarea dulce a clopotului micuței biserici din parc le-a eclipsat pe toate.

Vor mai fi câteva plecări. Vor mai fi câteva întoarceri. Dar știu că, odată și odată, voi rămâne la Slănic. Pentru vecie…

 

 

 

Advertisements

2 thoughts on “Casa cu chilii (23)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s