Monthly Archives: March 2017

Casa cu chilii (48)

trandafir din curte de la Slanic-Moldova

… ultimul trandafir, dintr-o vară târzie, din fața casei cu chilii…

Atât.

 

 

 

 

 

Advertisements

azi… Nichita

CAM10346

Această Țară de Vis

Când se va sfârși asfaltul drumului
trupul meu și trupul tău se vor face asfalt
ca să nu ramână necălătorită
această țară de vis.

Când vor cadea frunzele pomului,
când se va vesteji iarba câmpului,
pletele mele și pletele tale
se vor asterne pe câmpuri
ca să nu ramână înfrigurată
această țară de vis.

Când vor seca izvoarele
și când ploile vor pleca în sus
eu și cu tine ne vom ține de mână
și vom plânge, vom plânge
ca să nu ramână vaduvită de tristețe
această țară de vis.

Când vor muri câinii,
când vor pieri caii,
când iepurii vor fi mâncați
de gura morții,
când ciorile negre
si pescărușii albi
vor fi mistuiți în gușa aerului,
eu și cu tine vom fi
câine și cal
iepure și cioară,
dar mai ales vom fi
pescarușul cel alb
ca să nu ramână
fără diademă de carne vie
această țară de vis.  – Nichita Stănescu

Casa cu chilii (47)

11377129_769769866477800_2711526436413476180_n

De ziua mea

… nu mi-am petrecut nicio zi de naștere la Slănic-Moldova, dar aș fi vrut să-mi petrec acolo nașterea… M-am născut la Onești, fiindcă acolo se afla, de fapt, Maternitatea, dar și aceea, doar o baracă nepregătită pentru nașteri premature… așa că,  m-au îmbarcat într-o mașină de salvare și m-au trimis la Târgu-Ocna, unde tocmai se înființase o secție pentru prematuri… Dacă scriu azi, înseamnă ca s-a putut… Direcția era și ea clară: spre Slănic!… Dar, atât de încurcate sunt căile Domnului! Și atât de mult ne îndepărtăm de calea iubirii!

Nu știu unde sunt cele două luni pe care nu le-am mai petrecut în pântecele mamei mele. Nimeni n-a știut să-mi spună…  Știu însă că le voi recupera ceva mai târziu, acasă, la Slănicul Moldovei… Și al meu…

Casa cu chilii (46)

SAH

ȘAH

… chiar și așa, întorcând tabla și preluându-mi jocul dintr-o poziție neavantajoasă, tata tot mă bătea la șah. Întâi de toate, pentru că, dincolo decât jocul de șah, mă pierdeam în amănunte… Mirosul lemnului lăcuit al tablei, luciul ei de oglindă abisală, netezimea plăcută la pipăit a pieselor, forma lor mereu ispititoare… Și-apoi, mă speriau piesele negre. Nu puteam să joc cu ele. Împotriva albelor?…

-Ce copil ești! E doar o convenție!

Degeaba… Eu îmi închipuiam un joc altfel, al meu, cu două armate albe, care, tocmai pentru că erau albe, nu se înfruntau niciodată. Stăteau cuminți, una în fața alteia, contemplându-se reiproc, într-o armonie desăvârșită…

Casa cu chilii (45)

SAH

ȘAH

“-Te-ai speriat că îți capturez un pion și toată atenția ți s-a concentrat într-o zonă relativ neimportantă. În timpul acesta, eu te-am atacat și din partea opusă și ți-am dat șah!

Ca să înveți să gândești cu gandurile adversarului, întorc tabla. Vei juca cu piesele mele, iau asupra mea amenințarea și continuăm! Puțini vor face vreodată acest gest pentru tine… Să-i ții minte! Aceia ți-au fost adevărații prieteni…” – Tata