Casa cu chilii

cam09754-1Cuiul de vioară

“Nimic nu se compară cu studiul în pădureee!” mi-am spus, când, ieșind până în spatele casei, în pădure, am auzit sunet de trombon. Mirarea n-a durat prea mult. În fiecare vara, fanfara armatei de la Bacău vine și cântă în chioșc la Slănic-Moldova. Trombonistul cu pricina, urcând din parc și explorând împrejurimile, în fapt, câteva sute de metri în sus față de arhicunoscutul chioșc din parc, dăduse peste un coteț de păsari de-al nostru, părasit, construcție din lemn de brad, spalat de ploi și aproape dărăpănat, numai bun de sală de studiu în natură. Note lungi, prelungi… Nimic de râs. De zâmbit, poate…

N-a fost vacanță pe care s-o petrec la Slănic, în care să nu-mi iau vioara cu mine să studiez. Evident, nu în pădure, dar aproape în pădure… o cameră de la etaj, răcoroasă, cu vedere spre muntele Dobru de vizavi… Îmi aduc aminte că într-un an, tocmai începusem și mi s-a rupt un cui de la vioară… asta se întâmplă foarte, foarte rar… cui de schimb, nici pomeneala!… Poate o să vă închipuiți că n-am mai studiat…. Ooooh, nu!… Tata era inginer mecanic, dar era priceput la tot ce insemna lucrul cu lemnul… A căutat o bucată de lemn de esență tare, căci cuiele de vioară sunt făcute din abanos. A găsit fag… a luat cuiul rupt, l-a măsurat și s-a apucat de lucru… cam într-o oră aveam un cui nou, incredibil, din lemn de fag…îl păstrez și azi, la loc de cinste, în cutia viorii mele…

Până înainte cu un an de a muri, am crezut despre tata (căci el însuși așa spunea, si o repeta de cate ori avea ocazia) că e afon. La ultimul Crăciun pe care l-am petrecut împreună, tata, în mod surprinzător, a cântat un colind, în surdină, dar foarte curat. Avea voce frumoasă.

Așa mi-am dat seama că, de fapt, se sfia să cânte. Așa mi-am dat seama că, deși de cincizeci de ani cânt la vioară, semăn cu tata până și la sfiala de a cânta.

 

 

Casa cu chilii

Despre șah

Tata era un mare iubitor de șah. A încercat să mă învețe câteva deschideri, apoi, să gândesc câteva mutări înainte. Dacă a văzut că nu mă pasiona decât jocul de moment, mai mult de amuzament, mi-a spus:

– Măcar învață să te aperi! Atât!

Am jucat de multe ori șah cu tata. O dată sau de doua ori am reușit să fac remiză.

Nu știu să mă apăr nici azi…